La mine grădina ȋncepe ȋn casă. De ceva vreme ȋngrijesc niste violete africane catifelate şi capricioase, care, după cum ȋți e norocul, fie izbucnesc ȋn mirifice constelații de culoare, fie se usucă şi cad, nu ȋnainte de a suferi o lungă agonie, din care am senzația că savurează fiecare minut anume ca să ți-l bage pe gât şi să te strivească şi pe tine sub povara vinovăției de a le fi ucis.
____________
Aceleaşi dive capricioase de data asta de un bleu delicat cu palide nuanțe movulii. Frunzele sunt suculente şi fragile, şi supuse unei udări mai frecvente, au tendința de a se moleşi şi putrezi brusc, fără să ȋți dai seama. Dacă ȋnsă menții umezeala
din sol la nivel numai bun, te răsplătesc cu bogății vizuale greu de redat prin cuvinte.
____________
Din octombrie trecut şi până acum o săptămână-două, am avut două cyclamene (aici vedeți numai unul dintre ele—cel mai “palid” la culoare)—care s-au ȋntrecut toată iarna ȋn producția de flori pe milimetru pătrat. In fiecare dimineață mă trezeam din cauza exploziei de culoare care ȋmi gâdila retina, mai degrabă decât din cauza soarelui şovăielnic de iarnă (cyclamenele sunt ȋn dormitor). Acum toate florile s-au transformat ȋn capete rotunde şi grele de semințe, iar unele din aceste capsule au ȋnceput să pocnească, revelând promisiunea a sute, mii de alte ȋnflorituri incandescente.
____________
Am mult mai multe plante ȋn casă, unele uriaşe, unele minuscule, dar nu o să vă răpesc timpul cu fiecare dintre ele—o să ieşim mai ȋntâi pe balcon şi apoi ȋn grădină. Dar ȋnainte de asta: vă place stropitoarea mea? Are un capăt ȋn care apa curge prin “sită” şi altul ȋn care curge fir. Nu este cea mai practică stropitoare din lume, dar pun pariu că e printre cele mai stilate. E genul de obiect pe care ţi-ai imagina că îl folosesc marţienii (pentru a stropi plantele lor marţiene, desigur).
____________
Pe balconaşul de la bucătărie (dă pe strada Lombard) am agățat un coş cu diverse plante asortate, dar regina balului, cel puțin pentru ȋncă o săptămână-două, e acest Ranunculus, al cărui nume romănesc ȋmi scapă cu desăvârşire (stați puțin—am găsit ca ar fi o specie de “pintenul cocoşului”? vai, sunt o grămadă de nume româneşti de plante de genul ăsta—ochiul boului, floarea broaştei, codița şoricelului, şi ştim şi noi ce—a porcului). Ranunculii sunt un fel de mici explozii petaliere care seamănă un pic cu deschiderea artificiilor ȋn buchete incandescente pe cer.
____________
Numai că
ranunculii durează ceva mai mult decât artificiile şi continuă să producă muguri care, una-două, se desfac ȋn sute de foițe colorate şi delicate, unduind uşor ȋn bătaia vântului. Ranunculii au devenit florile mele preferate anul ăsta. Din păcate, au devenit şi florile
preferate ale pisicii (Cleo). Ca să le mai răresc afară, am tăiat câteva şi le-am pus ȋntr-o vază. Cleo le-a furat sistematic şi le-a răspândit cadavrele neȋnsuflețte cu cele aproximativ 1,386 de petale fiecare pe trei nivele. Nu pare să aibă remuşcări nici ȋn ziua de astăzi.
____________
Tot pe balcon, pe stânga, de data asta, am pus o perenă numită phlox, care de la an la an se face mai tufoasă şi mai vânjoasă, şi când îi vine vremea, sare ca floricelele de porumb în paisprezece mii de părţi şi îţi prezintă cam tot atâtea floricele
roz-bombon sau liliachii, cu cinci petale crestate şi cu atitudine. Lângă el, am pus ceea ce sper să fie un trandafiraş căţărător. Nu puteţi vedea din poză, mai ales că am făcut-o acum ceva vreme, dar azi când l-am inspectat am văzut o grămăjoară de muguraşi în diverse stadii de dezvoltare, gata să pocnească (vor fi galbeni, se pare). Cred că vremea lor vine în mai, şi sper să-I învăţ să se cocoaţe pe peretele casei şi să revină la anul.
____________
Dar să trecem la meniul principal: grădina din spatele casei, mon jardin. E un loc magic când înfloreşte cireşul japonez cu flori bătute şi pufoase, de
consistenţa albuşului cu zmeură. Deasupra lui se întind crengile salcâmului din curtea vecină. Iar pe podeţul care coboară spre grădină, după cum vedeţi, am montat o şmecherie in care am plantat impatiens de Noua Guinee, care cică se cheamă sporul casei. Varietatea asta e mai mare şi mai tare decât impatiensurile obişnuite şi creşte cu nesimţire, scrijelindu-ţi retina cu
rozuri şi oranjuri tari.
____________
Era să uit: în colţ, înainte să trecem spre grădină, am pus o gardenia afară. E încă timidă şi abia îşi trage răsuflarea: era s-o pierd cât am ţinut-o în casă, mă tem că nu i-am acordat nici apă nici lumină suficientă. Dar am văzut nişte muguri noi şi să sperăm că vor îndrăzni să iasă la lumină în curând: parfumul gardeniei e înnebunitor, după cum bine ştiţi. Lângă ea un ochi antrenat îmi va detecta galoşii de grădină (una dintre cele patru perechi, deci aveţi ce purta, în caz că vreţi să veniţi şi voi să vedeţi).
____________
Dar
staţi puţin, înainte să coborâm, ce avem aici? Pe dreapta uşii, lângă scară, o tufă de phlox obraznic şi lacom stă să ia în primire tot vasul, şi bietele panseluţe şi viole abia îşi mai iţesc şi ele capul peste el. Am avut şi narcise acolo, mici, galbene, voinice, dar le-a trecut vremea—am păstrat bulbii însă, să revină la anul.
____________
Mă iertaţi că tot amân curtea în sine, dar cum aş putea trece cu vederea coşul montat de subsemnata, care în momentul ăsta geme de ranunculi aurii şi de panseluţe albastre. Ranunculii de-aici mai aveau puţin şi îi trimiteam la circ, aşa s-au întrecut în acrobaţii, care să fie mai mândru, mai înalt, şi mai lat în spete, pardon, diametru. Sunt convinsă că în clipa asta se antrenează pentru triplu salt.
____________
Dacă tot suntem pe peretele de vest, cât vă mai pot menţine atenţia: coşul meu gotic cu flori şi frunze roz—florile, un tip comun de impatiens (sporul casei! Ce denumire minunată!),
şi frunzele—am uitat cum le zice, dar o varietate de un colorit deosebit. Lângă coş, ţine de veghe un ceas de grădină de o acurateţe remarcabilă chiar şi după ploaie.
____________
Şi iată—grădina! Vedere de perspectivă. Marea Porţiune Golaşă Centrală (MPGC) a fost pregătită de mine special pentru a face loc viitoarei banchete—sau leagăn? numai viitorul ne poate spune—pe care mi-o (mi-l?) doresc pentru acea zonă. În rest: o mică “baie de păsări” în centru (unde să ştiţi chiar vin păsări să se scalde sau să bea apă, deşi niciodată nu zic mersi), iar în plan depărtat, un alt copăcel (dogwood—flori albe minunate prin mai).
____________
Am plantat vreo şapte tufe de vinca—o viţă perenă şi veşnic verde cu
floricele albastru-mov. Se văd mai puţin clar în confuzia de acolo, în
principal pentru că cireşul se scutură de flori peste tot şi e greu de văzut ce
se întâmplă. Felicitări dacă depistaţi două flori: dau o îngheţată la vară. E greu
de descris într-un cuvânt ce le face Idefix acestor tufe joase de vinca, dar o
să încerc: groaznic.
____________
Am adăugat acest vas de terracotta acum două zile, şi l-am umplut de plante cu nume exotice: Golidlocks (“plete aurii”), “arhanghel—“Mândria lui Hermann,” polemonium “Brise d’Anjou” sau “scara domnului,” nemesia fruticans “blue bird” (“pasărea albastră”), diascia “flying colors” (literal, “culori zburătoare,” metaforic “excepţional”), coleus cu frunze orbitor de intense, şi o mini-petunie galbenă în prim plan. E un experiment pentru mine, şi abia aştept să vă cum se dezvoltă. În spate veţi observa un modest spalier pe care a început din nou să se caţere o clematidă care, sper, îmi va da flori albastre, stelate, mari cât o palmă de copil.
____________
În haosul general creat de căderea florilor de cireş, e greu să distingi ce se întâmplă, dar încercaţi să vă concentraţi atenţia asupra impatiensului de Noua Guinee cu frunze pestriţe şi flori de un coral intens. Am plantat-o uşor incomod între două tufe–o azalee în dreapta, şi un rhododendron pitic pe stânga. Ambele au înflorit în neştire, în tehnicolor, azaleea cu flori ciclam, şi rododendronul cu flori liliachii. Acum s-au cuminţit şi dau la iveală crenguţe noi care să le ţină până la anul. Anul trecut pe vremea asta îmi muriseră şi azaleele şi rododendronii, înecaţi de sistemul de tristă amintire.
____________
Lângă un soi de jneapăn pitic cu muguraşi de verde crud am pus nişte caladium— bogate, cu vene roşii, o begonie de grădină cu frunze şi petale lustruite pe nume “Ambassador Scarlet” (i se potriveşte!) şi, fireşte, nişte pansele galben-aurii care îşi văd de treabă cu sau fără intervenţia mea. N-am vazut plante mai independente!
____________
Chiar în mijlocul grădinii, între baia pentru păsări şi un soi de hortensie sălbatică, sunt
coşuri supraetajate care au stat goale de 2 ani în grădina—grădinarii pe care i-am folosit le-au adus cu promisiunea că o să le umple de suculente, ceea ce nu s-a întâmplat. Mi-am luat inima-n dinţi, şi am pus nişte straturi de fibră de nucă de cocos la bază, am umplut cu pământ, şi am făcut un tort supraetajat de flori: primule de Pacific la bază, petunii stacojii extreme de harnice la suprafaţă, şi între ele o cremă de panseluţe pitice dar foarte curioase.
____________
Undeva printre rododendroni şi azalee veţi găsi şi aceste “southern belles,” frumoasele
sudului, frunze creţe, vineţii-argintii, cu tendinţe expansive pe măsură ce trece timpul—ca şi frumoasele sudului, de altfel…
____________
O adunătură pestriţă: vinca, begonia, panseluţe ochioase, o mică impatiens de Noua Guinee, şi pachysandra, un soi de iederă, dar nu chiar.
____________
Un mic coş încropit de mine şi bătut în cuie alaltăieri, cu begonii pitice de un roşu vibrant şi torenia specia “Catalina” cu floricele albe lunguieţe în formă de pâlnie cu
margini în trefoil, uitându-se curios la lume.
____________
O plantă veşnic verde cu miriade de buline roz, căreia cred că îi spune andromeda, dar nu sunt sigură—nu contează—îmi place numele şi o să îl reţin. Deasupra, funzele de un
violet închis ale unei plante cunoscută popular drept “evreu rătăcitor.” Vrea
doar ceva lumină şi multă apă, şi creşte şi se răspândeşte şi ia toată curtea
în primire. A, dă şi nişte floricele lila cu miez auriu.
____________
O nouă adăugire în program: “bleeding hearts” (inimi sângerânde), din familia clorodendum (sau floarea norocului), cu flori înşirate ca rufele la uscat, pe tulpini graţioase, în formă de (aţi
ghicit!) inimi, cu stropi albi-roz picurând din ele. Am ales o plantă cu frunze de un verde crud,
aproape galben, pentru un contrast plăcut cu micul cireş vişiniu din fundal.
____________
Un mic vas care a găzduit până de curând narcise albe graţioase, cu petale bătute, cu un miros ameţitor. Acum e vremea calladiumului şi a unei impatiens—o a treia specie din grădina mea, fiţi puţin atenţi!—numită “rockapulco,” roşie şi inocentă ca o gură de copil după ce a mâncat îngheţată de zmeură.
____________
Un alt coş cu aceeaşi impatiens—deşi un hibrid numit “orhidee,” roz, însoţită de aceleaşi
torenii “Catalina,” dar în bleu, şi flancate de viţe pestriţe de vinca.
____________
Sub acel coş, cresc trei “columbine”—nume românesc popular: căldăruşe; violete, cochete, discrete—dar şi extrem de productive.
____________
În sfârşit, sub cireş cresc nişte primule Pacifica, colorate din belşug, secondate de un pâlc drăgălaş de coleus. În mod uluitor, Idefix a reuşit să nu le rupă nici până în ziua de astăzi—are 50 de puncte din oficiu de la mine.
____________
Mulţumesc că aţi păşit puţin în grădina mea de primăvară.
Sper să reveniţi cât de curând să vă arat ciorchinii grei de hortensii, clematidele, trandafirii, hibiscusul, şi restul surprizelor din grădină! (Idefix, din fundal, aprobă din inimă.)
